luni, 20 aprilie 2015

Alexia Rotaru , calcă pe urmele Madalinei Gojnea



Alexia Rotaru este una dintre elevele Madalinei Gojnea, la CSS Ploieşti (tenis).
Alexia s-a născut pe data de 9 iunie 2003 şi este elevă la Colegiul Naţional " Ion Luca Caragiale " Ploieşti.
Alexia a spus pentru InfoPloiestiCity ce pasiuni are: " Îmi place să practic Tenis de Câmp! În timpul liber mă joc fotbal! Susţin echipa Petrolul Ploieşti! De când eram mică îi admiram pe Rafael Nadal şi pe Maria Sharapova! Sunt preferaţii mei! Iubesc ceea ce fac! Mă simt bine când joc tenis, dar trebuie să recunosc că am o antrenoare de nota 10 ! O iubesc pe Madalina Gojnea! "
Tânăra sportivă a început tenisul la 6 ani, fiind eleva antrenorilor de tenis, Eugen Petcu şi Florin Trucă.
La primul antrenament dl. antrenor, Eugen Petcu, i-a spus că are talent.De atunci a început să creadă în ea şi că va reuşi să ajungă la turnee de Grand Şlam visează că într-o zi să câştige aceste turnee.
Încă de la început s-a antrenat serios, a dat tot ce am putut şi se pare că munca tinerei tenismene a dat roade!
La vârsta 8 ani a început să se înscrie la diverse turnee de tenis.
 " Aveam încredere în mine şi am reuşit să câştig multe cupe, chiar dacă eram micuţă! Am câştigat şi cupe şi medalii!
 În 2013 m-am hotărât să merg la naţionalele de 10 ani! Am reuşit să mă concentrez şi am câştigat locul 4! Atunci am zis că pot să reuşesc să ajung mai sus decât Simona Halep dacă mă voi antrena serios şi voi avea încredere în mine! Acum în prezent mă antrenez şi când mă voi simţi pregătită pentru naţionale o să merg şi sper să câştig un loc mai bun ca data trecută! ", ne-a mai declarat Alexia Rotaru.

Premiile Alexiei (în prezent) sunt:

 12 cupe de locul 1
  9 cupe de locul 2
 5 cupe de locul 3
1 cupă de locul 4 (la naţionale)
 15 medalii > de locul 1,2,3
Cea mai bună performanţă a tinerei sportive din Ploieşti, este locul 4 la naţionalele din anul 2013.