6.05.2015

Mădălina Bănică, o stea a muzicii populare prahovene.


  Mădălina Bănică, s-a născut în Ploieşti, la începutul anului 1991.
" Am cântat de când mă ştiu. Când am crescut, mama mi-a spus că atunci când eram micuţă nu mergeam, însă vorbeam tot timpul şi cântam. Prima oară când am cântat în faţa unui public a fost la o serbare de sfârşit de an la grădiniţă. Poate fiind micuţă nu conştientizam complexitatea actului artistic, dar aveam o naivitate şi o trăire pe care numai copiii o pot avea. Îmi amintesc şi acum primele emoţii şi tot atunci mi-am dat seama ce înseamnă să cânţi în faţa oamenilor. Cântecul popular mi-a fost insuflat de la părinţi, de la rude. Când ne strângeam toată familia la bunici la ţară, îmi amintesc de bucuria fiecăruia şi de acea stare de bine ce ne învăluia când eram împreună. În casa bunicilor şi în casa părinţilor mei s-a ascultat muzică populară, iar într-o zi de vară îmi amintesc că aveam un aparat cu care mă înregistram ori de câte ori auzeam o melodie populară la radio, iar apoi o cântam la acel aparat. Asta până când o verişoară de-a mea, mai mare ca vârstă decât mine, a găsit acel reportofon, a ascultat înregistrările mele şi apoi i l-a dat mamei. Iar după această întâmplare, părinţii m-au dus şi am urmat cursuri de specialitate. " a declarat pentru InfoPloiestiCity, tânăra artistă.
Prima oară când a urcat pe scenă, fiind acompania de o orchestră de muzică populară, a fost la Festivalul concurs naţional ``Dobroge, mândră gradina`` (Mangalia).
Atunci a fost elevă de liceu şi s-a întors acasă cu primul ei premiu.
Atunci a avut şi cele mai intense emoţii şi trăiri. " Această experienţă m-a marcat cu adevărat şi imediat după acest festival am decis să descopăr îndeaproape tainele cântecului popular. Simt nevoia să recunosc că nici dragostea pentru cântec, nici stările de spirit nu le-am descoperit cu ajutorul cărţilor. Cu ajutorul lor, însă, am reuşit să le înţeleg, dar asta este cu totul altceva. " a completat, Mădălina Bănică.
Fiecare om pe care l-a întâlnit de-a lungul activităţii profesionale a avut un rol constructiv în evoluţia ei.La început profesorii, apoi personalităţi ale cântecului popular. O persoană pe care a avut onoarea şi bucuria să o cunoască a fost cunoscută şi îndrăgita cântăreaţă de muzică populară Niculina Stoican, care a impresionat-o " de la primul cuvânt şi de la primă privire ". Niculina Stoican i-a vorbit despre " condiţia artistului şi transcendenţa muzicii, despre emoţie, sinceritate şi dăruire în timpul actului interpretativ. "
 Mădălina va purta în suflet şi în minte sfaturile şi cuvintele Niculinei.
Mădălina  Bănică a participat la numeroase concursuri de gen din ţară, printre aceste se găsesc:
Festivalul concurs naţional de muzică populară ``Irina Loghin``, Vălenii de Munte, Festivalul concurs naţional de muzică populară ``Pe marginea Dunarii``, Giurgiu, Festivalul concurs naţional de muzica populară ``Ponoare, Ponoare``, Mehedinţi, Festivalul concurs naţional de muzica populara``Vara, vara, primăvara " , Sibiu,
 Festivalul concurs naţional de muzică populară ``Pe deal la Teleormanel``, Alexandria, Festivalul concurs naţional de muzică populară ``Dobroge, mândră gradina``, Mangalia, Festivalul concurs naţional de muzică populară ``Munte, munte, brad frumos, Mehedinţi.
La toate aceste concursuri a câştigat câte un premiu, pentru Mădălina fiecare premiu este important şi valoros.
După liceu, a urmat studiile la Facultatea de Geografie din cadrul ``Universitatii Bucureşti.În acea perioadă a avut ocazia să călătorească prin diferite locuri ale ţării şi să "culeagă " folclor autentic de la bătrâni, totodată a procurat diverse costume populare autentice pe care le păstrează acasă.
Madalina Bănică este o prezenţă constantă la evenimentele publice din Ploieşti, ultima sa apariţie pe scenă fiind la " Zilele Ploiestiului 2015 ".
" Mă bucur şi cred cu tărie că publicul încă reacţionează la muzică populară. Totuşi, muzica populară este actul de identitate al românilor, dacă îmi este permisă expresia. Este muzica ce ne defineşte ca popor. Depinde foarte mult de felul în care şi-au educat oamenii gustul pentru muzică şi cât de deschişi sunt faţă de acest gen artistic. Atâta timp cât mai avem nunţi tradiţionale, cumetrii şi evenimente ritualice, comunităţile mai sunt ancorate în spiritul unor tradiţii.În această era a informaţiei şi tehnologiilor, depinde mult şi de televiziuni, radiouri etc. Cum promovează evenimentele culturale în care se cântă muzică populară. Actualmente lucrez la un material de muzică populară, iar pe viitor intenţionez să lansez primul meu album muzical care sper să fie pe placul publicului.În prezent cochetez şi cu muzică uşoară, ascult mai multe genuri de muzică, dar întotdeauna m-am regăsit şi mă regăsesc în folclor. Nu mă văd cântând alt gen. Muzica populară rămâne marea mea pasiune! " a încheiat Mădălina , pentru InfoPloiestiCity.
  Pe lângă muzica populară Mădălina Bănică mai are ca pasiuni: sportul , călătorii
teatru si pescuitul . 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *