10.06.2015

Lupii au terminat turul cu un egal.Petrolul- ACS Poli Timisoara 1 -1

În fața a puțin peste 2000 de spectatori,Petrolul a bifat o nouă partidă încheiată la egalitate,scor 1-1,contra ACS Poli Timișoara.Petrolul a început  curajos această partidă,Nepomuceno putea deschide scorul în minutul 10,dar șutul a fost blocat de apărarea timișorenilor.Trei minute mai târziu, Zoubir centrează foarte bine în careul de 6 metri,mingea a fost deviată de Melinte, însă balonul se scurge fără pe lângă poarta lui Kirschstein.
Poli a răspuns prin bara lui Artean, din minutul 56. Un minut mai târziu, Zoubir a căzut în careu în duel cu Melinte, dar Alexandru Tudor nu a acordat penalty, ci simulare şi galben.
Bănăţenii au deschis scorul cu super execuţia spaniolului Llorente, spre satisfacţia fostului antrenor Dan Alexa. Egalarea a venit de la alt iberic. La 11 minute după ce a intrat pe teren, Velasco a profitat de o neatenţie în careul lui Poli şi a marcat.
Bucşa a şutat apoi pe lângă de la distanţă, iar Pecanha a sărit din bară în bară la şuturile lui Sarmov şi Elek, fază la care bănăţenii au cerut gol.
Petrolul - Poli Timişoara s-a încheiat 1-1.
Petrolul Ploieşti: Pecanha - Bucşa, Benga, Genev, Beţa- Ropotan, Marinescu - Lemnaru (Milinceanu ), Zoubir, Nepomuceno (Velasco ) - Toto Tamuz.
ACS Poli Timişoara: Kirschstein - Melinte (Belu ), Cânu, Scutaru, D. Popescu - Llorente , Artean (Curtean ), Sarmov - Bărbuţ (Popescu ), Elek, Goga.
Cartonaşe galbene: Beţa '45, Zoubir '58 / Bărbuţ '59, Goga '84
Arbitrii : Alexandru Tudor - Radu Ghinguleac şi Marius Marchidanu.
Arbitru de rezerva - Dragoş Istrate
Observatori : Zoltan Szekely şi Viorel Ilinca
Pentru ploieşteni a fost al şaselea egal din acest sezon, în timp ce Poli are cinci remize în 13 etape.
Timişoara a încheiat turul pe locul 9, cu 14 puncte. Petrolul are 3 puncte şi este ultima în clasament.
Având o linie de clasament la care nimeni nu se aștepta,șase remize,șase înfrângeri și numai o victorie,Petrolul termină acest tur de campionat pe ultimul loc.
foto:gsp.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *