vineri, 27 noiembrie 2015

COMUNICAT DE PRESA ! Asociatia Diaspora Galben-Albastra si Liga Suporterilor Constantin Tabarcea

CHIRIASII DIN PROPRIA CASA

Asociatia Diaspora Galben-Albastra si Liga Suporterilor Constantin Tabarcea isi exprima in numele a mii de gazari stupefiati revolta in legatura cu situatia in care SGU Ploiesti isi permite, in cardasie cu anumiti ‘papusari’ din umbra, sa atace si sa vrea distrugerea echipei Petrolului Ploiesti si a fenomenului petrolist, chiar in orasul de care Petrolul a fost, este si va fi legat intrinsec, pentru totdeauna, cu mult timp inainte de aparitia SGU dar si, bineinteles, dupa ce SGU va disparea demult la lada de reziduuri birocratice a istoriei.
ADGA si LSCT acuza deschis SGU de abuz prin alungarea echipei FC Petrolul Ploiesti de pe stadionul Ilie Oana; la fel, ADGA si LSCT acuza SGU de incompetenta si rea vointa, precum si de premeditare in distrugerea sistematica a unui club de fotbal, bun al orasului, cu o traditie indelungata, unul dintre putinele atat de vechi ramase in Romania. Se pare ca SGU Ploiesti in ciuda incompetetei crase si a neglijentei in serviciu vis-a-vis de un bun public al Municipiului Ploiesti, anume Stadionul ‘Ilie Oana’, in loc sa se ocupe de starea stadionului, a nocturnei, a toaletelor, a scaunelor rupte de alte galerii (pentru care a primit bani de la cluburile impricinate), se multumeste sa se comporte ca stat in stat si sa puna arbitrar lacatul pe stadionul ploiestenilor, pe stadionul petrolistilor.
Acest stadion a fost construit sa joace FC Petrolul Ploiesti pe el, nu Dinamo sau echipa nationala, echipe carora dealtfel li s-au cerut chirii mult mai mici in comparatie cu cele pretinse de la Petrolul.
Amintim opiniei publice ca ADGA a depus la SGU Ploiesti o cerere de a i se aproba o donatie pentru achizitia de ingrasaminte necesare imbunatatirii starii gazonului – datorie, dealtfel, a SGU – in valoare de 1700RON , cerere care inca isi mai asteapta aprobarea (nici sa dam noi bani pentru gazonul stadionului nostru nu e voie!), pe motiv ca nu s-a putut intruni cvorumul Adunarii Generale a Actionarilor ca sa ia in discutie cererea noastra de donatie. In schimb cvorumul care sa decida alungarea Petrolului din casa sa se pare ca s-a putut intruni.
In aceste conditii vrem sa auzim si noi cum raspunde SGU Ploiesti la doua simple intrebari:
1. Este sau nu SGU obligat CONTRACTUAL sa mentina Arena Ilie Oana la standarde UEFA, asta independent de chiriile platite sau neplatite de Petrolul?! Poate intelegeam daca Arena ‘Ilie Oana’ era la cele mai ridicate standarde si SGU ar fi pus lacatul pe stadion pe motiv de neplata a datoriilor. Dar stadionul este intr-o stare intolerabila de paraginire — ganditi-va ca este inaugurat in 2011!!!! — ceea ce este vina exclusiva a SGU, care era datoare sa administreze si sa intretina bunul Municipiului Ploiesti pentru care a fost contractata. Vrem sa auzim, de ce SGU nu a mentionat ca o parte din facturile de chirie emise catre FC Petrolul Ploiesti i-au fost returnate pe motiv ca stadionul nu respecta standardele mentionate in contract: Adica SGU are pretentia ca Petrolul sa plateasca chirie pe un stadion ce sta sa cada pe oameni, pe un gazon care nu exista, pe o nocturna care are multe reflectoare lipsa? Adica ei se angajeaza sa puna la dispozitie o arena la standarde UEFA si pentru aceste standarde sa primeasca o chirie enorma si dupa ce lasa totul in paragina, tot ei vin cu pretentii ridicate? Nationalei, lui Dinamo de ce li s-au pretins chirii atat de mici? Ce are de spus SGU cu privire la comunicatele date de FC Petrolul pe pagina oficiala, insotite de documente doveditoare? Cum vor sa demonteze acuzatia de abuz si incompetenta ce li se aduce in mod public?
2. Este adevarat ca acelasi SGU a inchiriat spatii in incinta Stadionului ‘Ilie Oana’ cu un pret infim timp de ani de zile, pret cu mult sub media chiriilor pentru zona centrala a Municipiului Ploiesti?
Ne intrebam si noi, ce rezultate ar scoate la iveala o ancheta a Curtii de Conturi in ‘ograda’ inaccesibila, in reduta SGU, lipsita de transparenta, de deschidere pentru contribuabilii din banii carora este platita. Ar fi timpul unei asanari a unor ‘mlastini’ din sistemul administratiei locale din Romania.
Acestea fiind zise, ADGA si LSCT apeleaza la toti gazarii preocupati de soarta echipei lor SA NU SE LASE INTIMIDATI si se prezinte la stadionul LOR, vineri, in meciul de ACASA cu CFR Cluj, sa-si incurajeze echipa de suflet si sa nu se lasa jucati in picioare de un SGU abuziv, haotic — care nici macar propriile contracte, indatoriri si obligatii nu si le cunoaste — si sa nu permita inchiderea portilor Templului tuturor gazarilor, ‘Ilie Oana’! Lanturile pot fi rupte, lacatele pot fi sparte, iubirii noastre nu ii poate pune nimeni nici lacat, nici zavor!”

foto :http://adga.ro