Singurul interpret de cumbia din România
va lansa o piesă muzicală direct din Ciudad de Mexico. După ce INNA a spart
gheața în America
Latină, RADHU e al doilea artist român care se impune pe piața muzicală de peste ocean.
Melodia „Quimera” („Himera”), compusă de
ploieșteanul Alin Radu special pentru
RADHU, a avut impact atât de mare în Mexic, încât un producător muzical de top și-a dorit să colaboreze. Hugo Perez se ocupă
de starurile mexicane din lumea telenovelelelor, cum sunt Leticia Calderon,
interpreta Esmeraldei și Laura Zapata,
sora Thaliei, iar pentru proiectul lui RADHU a implicat vestita trupă „El
Internacional Mariachi Puebla de Mexico”. Astfel, au transformat „Quimera”
într-un hit, presa mexicană relatând pe larg despre succesul românului în America.
În această toamnă, RADHU e așteptat în Mexic, unde își va lansa primul album muzical, va susține concerte și
va cunoaște cele mai importante vedete
de telenovelă. „Sunt foarte fericit și
nerăbdător totodată să întâlnesc publicul mexican, presa și producătorii care m-au primit pe piața muzicală cu brațele deschise. În Mexic se cântă altfel decât în România, e
impresionant să fii acompaniat de o trupă de mariachi, iar localnicii să te
considere «românul cel mai mexican»”, declară RADHU despre proiectul lui din
America Latină.
sursa:www.ziarulring.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu