![]() | |||
foto:UEFA.com |
Luni 13 iunie a.c., s-au disputat
alte 3 partide din grupele Euro 2016.
În cel de al 2 lea meci al grupei
D, Spania s-a chinuit cu Cehia, ibericii deşi au avut mai multă posesie şi a
dominat aproape tot meciul, a reuşit să câştige cu (doar 1 – 0), după golul
marcat de Pique, în minutul 87.
O victorie chinuită, pentru Furia
Roja, însă importante sunt cele 3 puncte, în premiza următorului meci contra
Turciei.
În primul meci al grupei E, meciul
dintre Irlanda şi Suedia s-a terminat (nedicis), scor 1 -1, un meci în care
irlandezii au început în forţă prima repriză.
La pauză a fost 0 -0, după o primă
repriză în care scandinavii n-au arătat nimic.
Imediat după pauză, Hoolahan (minutul 48) a deschis scorul, iar
suedezii au avut nevoie de un noroc, după ce Clark (minutul 72) a marcat în
propria poartă.
1-1 scor
final, un egal care nemulţumeşte Irlanda, verzii dominând clar partidă.
După
acest meci, se pare că Ibrahimovici & Co. vor pleca devreme acasă, de la
Euro 2016, fiind fără îndoială cea mai slabă echipă de la turneul final.
În
derby-ul grupei E, Italia a învins cu scorul de 2 -0, Belgia după un meci în
care squadra azzura a jucat defensiv şi a lovit pe contraatac.
Macaronarii
au fost momente bune, dominaţi clar, belgienii având cele mai mari ocazii ale
meciului, însă italienii au predate cartea contraatacului, reuşind să înscrie în
minutul 32 prin Giaccherini şi Pelle în minutul 90 + 2.
Prin
acest succes, Italia este lidera grupei şi are prima şansă să termine pe primul
loc, faza grupelor.
Austria – Ungaria (ora 19.00) şi
Portugalia – Islanda (ora 22.00).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu