8.03.2016

EXCLUSIV ! Împreună pentru comunitate Workshop – Ce vrea inima să-mi spună? Cum îmi recunosc şi cum îmi gestionez emoţiile


Marţi, 02 august 2016 la sala de Conferinţă Beta din cadrul Hotelului Central Ploieşti, a fost susţinut Workshop-ul Ce vrea inima să-mi spună? Cum îmi recunosc şi cum îmi gestionez emoţiile, de către doamna Magdalena Toma- psiholog, trainer, specialist în ştiinţe umaniste, cu o vechime de peste 16 ani în domeniul dezvoltării umane.
Tema aleasă este una mai puţin prezentă în paleta de activităţi sociale derulate la nivelul judeţului Prahova, fapt pentru care a captat atenţia şi s-a bucurat de o prezenţă numeroasă.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu „Primăvara Începe cu Tine” şi face parte dintr-un proiect mai amplu, integrat, care urmăreşte să implice oameni valoroşi din diferite domenii sociale, în proiecte destinate comunităţii locale.
“Emoțiile sunt parte din fiinţa umană. Ele ne însoțesc peste tot: la piață, la serviciu, în familie, în grupul de prieteni sau în timp ce derulăm o activitate.
Emoțiile sunt rareori înțelese pentru simplul fapt că nu este interesul nimănui să ne maturizăm emoțional. O persoană matură știe să-și controleze emoțiile, respectiv cum să le manifeste şi cum să aibă controlul asupra lor.
 Însă cu cât ne cunoaștem mai puțin emoțiile cu atât suntem mai ușor de manipulat. Mulțimile manipulate și îndreptate către un scop exterior sunt formate din oameni care nu-și conștientizează propriile emoții, ci se identifică cu emoțiile mulțimii, sau cele induse din exterior.
Emoţiile sunt sursa noastră de energie, motorul vieţii personale, care ne dă imboldul să acţionăm.
Emoţiile ne pot fi prieten şi aliat, sau neconştientizate ne poate fi duşman.
Emoția este dificil de definit. Cu certitudine ele se observă în modificări ale feței, ale corpului și ale tonului, precum și ale bătăilor inimii sau respirației.
Şi dacă în cazul emoţiilor pozitive, ne bucurăm de un cocktail binevenit, în cazul emoţiilor negative gestionarea lor poate deveni problematică. Societatea în care trăim şi mass-media sunt îmbibate cu programe/materiale informative despre cum să reuşim, dar nu ne învaţă şi cum să facem faţă eşecului , şi emoţiilor negative asociate lui. Eşecul este o mare prohibiţie modernă. Eşecul duce la Neputinţa Învăţată, care devine o formă de excludere, nu înlocuind-o pe cea existentă, ci amplificând-o, prin crearea unor noi tipare de inegalitate, mai puternice şi mai dificil de combătut. Noi toţi devenim pentru un moment neajutoraţi atunci când greşim. „Elanul psihologic” este inhibat în noi, ne simţim trişti, viitorul ne pare deprimant şi fiecare efort ne pare copleşitor. Unii indivizi îşi revin aproape imediat - toate simptomele neajutorării se risipesc în câteva ore, alţii însă rămân neajutoraţi timp de săptămâni în şir sau chiar luni de zile dacă eşecul este unul major. În astfel de momente, gestionarea eficientă a emoţiilor devine esenţială, iar workshop-ul de astăzi a venit tocmai în întâmpinarea acestei nevoi individuale şi sociale.”
Psiholog Toma Magdalena a reuşit cu succes să capteze atenţia participanţilor, împletind cu profesionalism partea teoretică cu exemplificarea practică şi amuzantă, bucurând astfel audienţa cu o prezentare exemplară şi interesantă.
„Succesul nu este despre cum să “reparăm” oamenii. De fapt, unul din principiile reușitei se referă la faptul că oamenii nu sunt “defecţi”, deci nu este nevoie să-i “reparăm”. În schimb, oamenii au toate resursele de care au nevoie pentru a se schimba, pentru a-şi modifica orice comportament. Educându-ne în acest mod, dezvoltăm relaţii sociale dezirabile şi sănătoase şi contribuim la binele personal şi social, pentru că este ştiut că oamenii sunt arhitecţii societăţii. „a declarat pentru Info Ploieşti City, Magdalena Toma (psiholog).
Pe om îl creează natura, dar îl educă şi îl dezvoltă societatea. (V.G. Belinski)









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *