7.17.2024

Republik Fest Ploiești, primul festival fusion din România.Peste 500 de artiști vor urca pe scenele de la Bucov

 

Mai puțin de două luni ne despart de cel mai complex festival organizat vreodată în Prahova. Este unic în România grație conceptului care va reuni pe aceleași scene opere, orchestre filarmonice, trupe rock de top, ansambluri folclorice, artiști hip hop și din lumea muzicii electronice. Și totul se va întâmpla în weekendul 6 – 8 septembrie 2024.

Astăzi, la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești, directorul Vlad Mateescu a oferit într-o conferință de presă primele detalii despre ceea ce va fi Republik Fest, între 6 și 8 septembrie, în zona fostului ștrand din Parcul Memorial Constantin Stere.

Vlad Mateescu, directorul Filarmonicii Paul Constantinescu Ploiești: ”Noi, cei din echipa Filarmonicii ploieștene, am venit cu acest proiect grandios, cu un concept de care iubitorii festivalurilor de calitate aveau nevoie. Comunitatea noastră merită mai mult și trebuie pusă pe harta manifestărilor culturale de cea mai înaltă ținută.

Avem experiență, avem logistică, avem proprii artiști de nivel național și internațional și avem știința colaborărilor cu artiști care reprezintă și alte genuri muzicale. Vă dau doar exemplul colaborării cu trupa Cargo, cu un proiect rock – simfonic, un concert memorabil. 

Și acum, imaginți-vă ce înseamnă să completăm tabloul cu alte genuri muzicale, ce înseamnă să multiplicăm acest proiect la care participă peste 500 de artiști, orchestre simfonice, trupe rock, hip hop, instrumentiști și DJ, ce înseamnă să avem show-uri de lasere conectate direct la muzică.”

Vlad Mateescu: ”Chiar dacă avem mai puțin de două luni până la festival, lista invitaților este încă deschisă. Suntem în discuții avansate cu mai mulți artiști, pe lângă cei cu care deja am semnat. Avem susținerea Primăriei Ploiești și Eurospirit – Let’s play! – Ploiești, Capitala Tineretului.

În următoarea perioadă, venim cu noi detalii despre Republik Fest, desigur și cu programul concertelor de pe cele trei scene care vor fi amplasate în zona fostului ștrand din Parcul Constantin Stere.”

Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Filarmonicii Ploiești sau online, accesând pagina Republik Fest AICI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *