6.21.2021

EURO 2020.REZULTATE GRUPA C .ULTIMA ETAPA. OLANDA si AUSTRIA S-AU CALIFICAT IN OPTIMI

 

MACEDONIA DE NORD-OLANDA 0-3

Macedonia de Nord - Olanda 0-3, în ultima etapă a grupei C de la EURO 2020. Batavii s-au distrat la Amsterdam și s-au calificat la pas în optimile de finală, cu maximum de puncte.

Macedonenii au început mai hotărâți partida și puteau deschide scorul în minutul 22, când Trajkovski a lovit bara din stânga lui Stekelenburg, însă cei care au marcat au fost olandezii, doar câteva zeci de secunde mai târziu. "Portocala Mecanică" a pornit pe un contraatac devastator, iar Memphis Depay, servit excelent de Malen, a înscris din interiorul careului.


Dumfries a fost la un pas să-și treacă în cont un nou gol la EURO 2020, dar Dimitrievski s-a opus. Actul secund a debutat în aceeași notă, cu Olanda la conducere. De Ligt s-a înălțat la un corner peste defensiva Macedoniei de Nord, dar lovitura sa de cap a fost scoasă in extremis de pe linia porții de Trickovski.

În minutul 51, Depay s-a transformat din marcator în pasator și l-a lăsat pe Wijnaldum cu poarta goală. Căpitanul Olandei a îndeplinit o simplă formalitate și a dublat avantajul echipei sale. Șapte minute mai târziu, același Wijnaldum a profitat de o respingere a portarului macedonean și a semnat dubla.

După ce Weghorst a zguduit transversala, s-a produs cel mai emoționant eveniment la meciului. În minutul 68, Goran Pandev a fost înlocuit și a spus adio carierei internaționale. Întreg stadionul l-a aplaudat la scenă deschisă, iar coechipierii săi au stat la rând să-l felicite.

Olanda a terminat Grupa C pe prima poziție, cu punctaj maxim, în timp ce, la prima participare din istorie la un turneu final, Macedonia de Nord a încheiat pe locul patru, fără niciun punct.

Macedonia de Nord: 1. Stole Dimitrievski - 13. Stefan Ristovski, 14. Darko Velkoski, 6. Visar Musliu, 8. Ezgjan Alioski - 17. Enis Bardi, 5. Arijan Ademi - 7. Ivan Trickovski, 21. Eljif Elmas, 9. Aleksandar Trajkovski - 10. Goran Pandev (căpitan). Selecţioner: Igor Angelovski.

Rezerve: 12. Risto Jankov, 22. Damjan Siskovski - 3. Gjoko Zajkov, 4. Kire Ristevski, 11. Ferhan Hasani, 15. Tihomir Kostadinov, 16. Boban Nikolov, 18. Vlatko Stojanovski, 19. Krste Velkoski, 20. Stefan Spirovski, 24. Daniel Avramovski, 25. Darko Curlinov.

Olanda: 1. Maarten Stekelenburg - 22. Denzel Dumfries, 6. Stefan de Vrij, 3. Matthijs de Ligt, 17. Daley Blind, 12. Patrick van Aanholt - 21. Frenkie de Jong, 8. Georginio Wijnaldum (căpitan), 16. Ryan Gravenberch - 10. Memphis Depay, 18. Donyell Malen. Selecţioner: Frand de Boer.

Rezerve: 13. Tim Krul, 23. Marco Bizot - 2. Joel Veltman, 4. Nathan Ake, 7. Steven Berghuis, 9. Luuk de Jong, 11. Quincy Promes, 14. Davy Klaassen, 19. Wout Weghorst, 24. Teun Koopmeiners, 25. Jurrien Timber, 26. Cody Gakpo.

Arbitru: Istvan Kovacs; arbitri asistenţi: Vasile Florin Marinescu, Ovidiu Artene (toţi din România); al patrulea oficial: Gheorghi Kabakov; arbitru de rezervă: Martin Margaritov (ambii din Bulgaria)

Arbitru video: Marco Di Bello (Italia); arbitri asistenţi video: Paolo Valeri (Italia), Lee Betts (Anglia), Pawel Gil (Polonia)

Delegat UEFA: Milovan Djukanovic (Muntenegru), observator UEFA pentru arbitri: Francesco Bianchi (Elveţia).

Sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/euro-2020/euro-2020-macedonia-de-nord-olanda-0-3-portocala-mecanica-a-facut-spectacol-pandev-ultima-reprezentatie-1152555

UCRAINA-AUSTRIA 0-1

Austria a dominat jocul aproape în întregime. Reprezentativa Austriei a avut 19 ocazii de gol, în timp ce ucrainienii au avut doar cinci șanse.

Golul Austriei a venit în minutul 21, atunci când David Alaba a executat lovitura de la colțul terenului. Balonul a ajuns la Christoph Baumgartner care l-a învins pe Bushchan cu un șut din apropierea porții. Ucraina a avut o șansă bună de a înscrie, în minutul 29, când Shaparenko a trimis bine la poarta lui Bachmann. Goalkeeper-ul a avut o intervenție de excepție și a ținut-o pe Austria în avantaj.

Austria s-ar fi putut desprinde pe tabelă, dar Arnautovic a ratat două șanse de a marca, în minutele 42 și 45+2, când execuțiile sale au fost sub așteptări.

Ucraina ar fi putut egala în minutul 88, când balonul șutat de Roman Yaremchuk a trecut puțin pe lângă poartă.

Sursa:Ucraina: 1. Gheorghi Buschan - 21. Aleksandr Karavaev, 13. Ilia Zabarnyi, 22. Mikola Matvienko, 16. Vitali Mikolenko - 10. Mikola Shaparenko, 5. Serghei Sidorciuk, 17. Aleksandr Zinchenko - 8. Ruslan Malinovski - 7. Andrei Yarmolenko (căpitan), 9. Roman Yaremciuk. Selecţioner: Andrei Shevchenko.

Rezerve: 12. Andrei Piatov, 23. Anatoli Trubin - 2. Eduard Sobol, 3. Gheorghi Sudakov, 4. Serghei Krivţov, 6. Taras Stepanenko, 11. Marlos, 14. Evgheni Makarenko, 15. Viktor Ţîgankov, 19. Artem Besedin, 24. Aleksandr Timcik, 26. Artem Dovbik.

Austria: 13. Daniel Bachmann - 3. Aleksandar Dragovic, 8. David Alaba (căpitan), 4. Martin Hinteregger - 21. Stefan Lainer, 19. Christoph Baumgartner, 23. Xaver Schlager, 24. Konrad Laimer, 10. Florian Grillitsch - 9. Marcel Sabitzer - 7. Marko Arnautovic. Selecţioner: Franco Foda.

Rezerve: 1. Alexander Schlager, 12. Pavao Pervan - 2. Andreas Ulmer, 5. Stefan Posch, 6. Stefan Ilsanker, 11. Michael Gregoritsch, 15. Philipp Lienhart, 16. Christopher Trimmel, 17. Louis Schaub, 18. Alessandro Schoepf, 20. Karim Onisiwo, 25. Sasa Kalajdzic.

Arbitru: Cuneyt Cakir; arbitri asistenţi: Bahattin Duran, Tarik Ongun (toţi din Turcia); al patrulea oficial: Daniel Siebert; arbitru de rezervă: Jan Seidel (ambii din Germania)

Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: Jose Maria Sanchez, Inigo Prieto, Juan Martinez Munuera (toţi din Spania)

Delegat UEFA: Rotem Kamer (Israel), observator UEFA pentru arbitri: Vitor Melo Pereira (Portugalia)

Sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/euro-2020/ucraina-austria-0-1-in-grupa-c-de-la-euro-2020-oaspetii-in-optimile-de-finala-1152567

Foto:Profimedia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *