11.05.2023

130 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri prahoveni în data de 2 noiembrie 2023

 

La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au organizat 5 acțiuni punctuale, prilej cu care s-a acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de producere a accidentelor grave, dar și pentru descurajarea elementelor infracționale și combaterea fenomenelor cu impact stradal.

Acțiunile s-au desfășurat pe drumurile naționale din județ, în municipiile Ploiești și Câmpina, în orașul Breaza, dar și în comuna Bălțești.

Totodată, activitățile au beneficiat de spijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova și de cei ai Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești.

În urma controalelor din trafic, au fost legitimate 340 de persoane, verificate 250 de autovehicule și au fost efectuate 120 de testări cu aparatele etilotest.

Astfel, în urma neregulilor constatate, în cele 24 de ore au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale în valoarea de aproximativ 30.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Recomandări preventive pentru un trafic rutier în siguranţă:

Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, vă recomandăm să respectați regulile de circulație, să adaptați permanent viteza la condițiile de drum și să fiți permanent informați cu privire la condițiile meteo și la tronsoanele de drum pe care le veți parcurge. 

Conduceți cu prudență, măriți distanţa de siguranţă în mers, adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante. 

În condiţiile unui trafic aglomerat, condiţiile meteo nefavorabile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare.

Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi efectuați fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

Nu conduceți sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi! 

Nu folosiți telefonul mobil în timp ce conduceţi, iar pentru a comunica folosiți sistemul hands-free.

Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. 

Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

Sursă:IPJ Prahova

Foto ilustrativ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *