1.31.2024

Ploiești.Percheziții efectuate la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și tentativă la furt calificat

 



La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 de Poliție Ploiești au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile a 5 tineri din municipiul Ploiești, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință și tentativă la furt calificat. 
În fapt, în perioada 19-21 noiembrie 2023, pe timp de noapte ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din municipiul Ploiești sustrăgând o autoutilitară, care se afla parcată, dezasigurată, cu cheile în contact, pe care ulterior au răsturnat-o. 
Totodată, s-a stabilit faptul că doi dintre tinerii în cauză, cu vârstele de 15, respectiv 16 ani, împreună cu un alt tânăr de 18 ani, ar fi pătruns la data de 4 ianuarie a.c., în incinta unei alte societății comerciale din municipiul Ploiești, încercând să sustragă role de cablu. 
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de tinerii cu vârste de 15 și 16 ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.  
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la furt calificat și furt în scop de folosință.
Sursă:IJP PRAHOVA
Video:Poliția Română/IPJ Prahova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *