2.26.2024

Explozie neurmată de incendiu într-un salon al Spitalului Movila din Ploiești


 O explozie neurmată de incendiu s-a produs (în această după amiază) la Spitalul Movila, secția exterioară a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

O femeie de  80 ani,a suferit arsuri grave.

”Pacienta de sex feminin, aproximativ 80 ani, a suferit arsuri. 

S-a  deplasat  la fața locului ambulanța de terapie intensivă mobilă. 

De asemenea, s-au deplasat 3 autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. 

Victima era în comă în momentul producerii deflagrației, dependentă de oxigen,  prezintă arsuri pe 16% din suprafața corporală și la nivelul căilor aeriene, a fost intubată și transportată la UPU Ploiești.

 Pompierii nu au acționat pentru stingerea unui incendiu. 

A fost stins de către personalul din cadrul spitalului. 

A ars cearșaful pacientei.”-ISU Prahova.

Polițiștii fac cercetări

„La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că în incinta unei unități medicale din municipiul Ploiești ar fi izbucnit un incendiu. 

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că aspectele sesizate se confirmă, din primele verificări, reieșind faptul că incendiul ar fi izbucnit într-un salon în care se afla internată o singură pacientă, de 83 de ani. 

Pompierii sosiți la fața locului au lichidat incendiul, în urma acestuia rezultând vătămarea corporală a pacientei, care ar fi suferit mai multe arsuri la nivelul corpului, aceasta fiind transportată la o alta unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. 

La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incendiul și luării măsurilor legale care se impun.„ a precizat IPJ Prahova.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *