2.12.2024

Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești, în parteneriat cu reprezentanți și colaboratori ai Casei Regale a României, organizează evenimentul Tinerii și Monarhia, având ca tematică „34 de ani de la revenirea Familiei Regale în România. Familia Regală și tinerii”

 

COMUNICAT DE PRESĂ Fundația Județeană pentru Tineret Prahova

Tinerii și Monarhia

Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploiești, în parteneriat cu reprezentanți și colaboratori ai Casei Regale a României, organizează în data de 13 februarie 2024, sub egida programului Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024, evenimentul Tinerii și Monarhia, având ca tematică „34 de ani de la revenirea Familiei Regale în România. Familia Regală și tinerii”. 
Evenimentul va avea loc la Palatul Culturii din Ploiești, Sala Marea Unire, începând cu ora 17:30, și îi va aduce în fața tinerilor participanți pe dna conf. univ. dr. Marina-Cristiana Rotaru și pe dl Tudor Vișan-Miu – doctor în istorie.
Tinerii vor avea ocazia să adreseze întrebări invitaților și să descopere informații valoroase despre momentul întoarcerii Familiei Regale în România. Pentru participarea la eveniment, vă invităm să completați următorul formular, până la data de 11 februarie 2024: https://forms.gle/KiGiedYBtuXgds6K6.  




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *