3.29.2024

BULETIN DE PRESĂ IJP PRAHOVA.29 MARTIE 2024

 

Tineri reținuți după ce ar fi sustras articole vestimentare de 3.500 de lei
La data de 28 martie a.c., polițiștii Secției nr.2 de Poliție Ploiești au reținut patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, din municipiul Ploiești și comuna Șirna, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt.
În fapt, la data de 15 martie a.c., bănuiții, ar fi sustras mai multe articole vestimentare și încălțăminte, dintr-o societate comercială din municipiul Ploiești, faptă sesizată la data de 20 martie de către administratorul societății, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 3.500 de lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, tinerii au fost identificați, iar în vederea administrării probatoriului, au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară la domiciliile acestora, ulterior fiind conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii.
Cu ocazia perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace materiale de probă, printre care și o parte din bunurile sustrase, prejudiciul fiind recuperat parțial la acest moment.
În baza probatoriului administrat, față de bănuiți a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Bărbat identificat la scurt timp după ce ar fi sustras telefonul unei famei
La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Sinaia, au fost sesizați de către o femeie despre faptul că o persoană necunoscută i-ar fi sustras telefonul mobil din incinta unei unități de alimentație publică.
La scurt timp, în urma unor activități investigativ-operative, polițiștii, au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii, în stațiune, ca fiind un bărbat de 42 de ani, din municipiul Brașov.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Bărbați depistați în vederea executării pedepsei închisorii
La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Mizil au depistat un bărbat, de 29 de ani, din oraș, pe numele căruia Judecătoria Mizil au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la patru ani și 4 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Tot ieri, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au depistat un alt bărbat, de 32 de ani, din comuna Telega, condamnat de Judecătoria Ploiești la 1 an și 3 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Tot în cursul zilei de ieri, 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au depistat un bărbat, din municipiu, de 44 de ani, pe numele căruia Judecătoria Ploiești a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la 2 ani si 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cei trei bărbați au fost conduși la Penitenciarul Mărgineni, în vederea executării pedepsei.
Infracțiuni la regimul rutier
Ieri, 28 martie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Ciorani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Fulga au oprit, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 20 ani, din comună.
Întrucât avea un comportament suspect,  i s-a solicitat să fie testat cu aparatul drugtest, refuzând.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde în urma testării toxicologice a reieșit un rezultat pozitiv privind prezența substanțelor psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.
Noaptea trecută, în jurul orei 00.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Comarnic, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență au oprit, pentru control, pe DJ 101S, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din oraș.
La testarea cu aparatul etilotest a tânărului, acesta a indicat valoarea de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
La data de 29 martie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sinaia au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că în parcarea Telegondolei Sinaia ar fi avut loc un accident rutier cu pagube materiale.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Calea Codrului o femeie de 37 de ani ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând în coliziune cu bariera metalică situată la întrarea în parcarea Telegondolei Sinaia.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior femeia fiind condusă la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Foto ilustrativ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *