3.16.2024

Ploiești.O tânără de 18 ani, din județul Ialomița, s-a ales cu dosar penal pentru înșelăciune, după ce ar fi apelat la mila cetățenilor


La data de 15 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești, au fost sesizați despre faptul că în incinta unui supermarket din zona de vest a municipiului se află o persoană care apelează la mila clienților, pretinzând că este surdomută.
La fața locului a fost depistată o tânără de 18 ani, din județul Ialomița, care pretindea că face parte dintr-o asociație, fiind surdomută, astfel apelând la mila publicului, deși cele susținute de aceasta nu erau reale.
Asupra acesteia se aflau 20 de lei, sumă provenită din activitatea desfășurată, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor. 
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. 
Sursă:IJP Prahova
Foto ilustrativ


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *