6.19.2024

Incendiu la două locuințe de pe strada Republicii din Băicoi

 

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina au acționat  în seara aceasta (în jurul orei 19.00)  pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a cuprins 2 locuințe din orașul Baicoi. 

Pentru gestionarea operativă a evenimentului, la locul intervenției au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, cu un total de 15 cadre.

Forțele de intervenție sosite la fața locului au constatat că flăcările au cuprins inițial o clădire, extinzându-se cu repeziciune la o a doua casă, lipită de cea de la care a pornit în primă fază incendiul. 

Suprafața estimată fiind de aproximativ 400 mp.

Până în acest moment, nu au fost raportate victime.

Misiunea este în dinamică.

UPDATE:


Sursă:ISUPompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, din cauza exploatării defectuoase a unei butelii care alimenta un cazan pentru țuică.


În acest context, amintim faptul că în cazul utilizării buteliilor de gaze lichefiate, se interzice:


* Utilizarea furtunurilor de racord în stare defectă, cu porozităţi, îndoituri bruşte, fisurate sau lărgite la capete, fără regulatoare de presiune, fără coliere de strângere, ori fără garnituri de etanşare sau cu garnituri deteriorate;

* Racordarea aparatelor şi mijloacelor de încălzire direct, fără reductor de presiune;

* Amplasarea buteliilor în apropierea surselor de căldură, de radiaţii termice intense, ori sub acțiunea directă a razelor solare. Butelia nu se va depozita sau utiliza când temperatura depășește 40oC;

* Utilizarea buteliilor cu gaze lichefiate în subsolul clădirilor. Deoarece gazul petrolier lichefiat (G.P.L.) este aproximativ de două ori mai greu ca aerul, buteliile pot fi utilizate numai în încăperi situate la parter sau etaje.

* Transportarea, manipularea sau folosirea buteliilor în altă poziţie decât cea verticală, răsturnarea, lovirea lor etc.;

* Folosirea în stare defectă a buteliilor şi instalaţiilor aferente (furtun, reductor de presiune);

* Trecerea furtunului prin spatele cuptorului mașinii de gătit;

* Transvazarea gazului din butelie în orice alte recipiente sau folosirea de butelii improvizate;

* Suprapunerea garniturii noi peste cea veche;

* Încălzirea buteliilor cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii, întrucât aceasta ar putea provoca explozia buteliilor;

* Efectuarea verificării etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului cu flacără. Verificarea se va face numai cu emulsie de apă cu săpun.

ISU Prahova


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *