6.19.2024

SPOT Festival la Ploiești Shopping City: pe 21 iunie, terasa centrului comercial va fi gazda unui super concert MIRA

 

Pe 21 iunie, de la ora 20:00, terasa Ploiești Shopping City va vibra în ritmurile pieselor uneia dintre cele mai cool artiste ale momentului. MIRA va electriza atmosfera cu hituri precum „Alo, Alo”, „Dor de tine” și „Străzile din București”. Nu rata ocazia de a începe vara cu multă energie și distracție în cel mai tare loc din oraș!
Ploiești Shopping City a demarat, în 2019, seria de concerte-eveniment, organizate vara, sus pe terasa centrului comercial. În 2024, acestea se desfășoară sub umbrela SPOT Festival – cel mai lung festival neoficial, un concept în premieră, lansat atât în Ploiești Shopping City, cât și în alte 13 centre comerciale deținute de NEPI Rockcastle. SPOT Festival va reuni, timp de șase luni, 35 de artiști care vor concerta pe 14 scene din România.
În cadrul SPOT Festival, Ploiești Shopping City va organiza o serie de concerte pe terasă și în parcare. Primul concert va fi susținut de MIRA, vineri, 21 iunie, de la ora 20:00, sus pe terasa centrului comercial, iar pe 13 iulie pe scenă va urca ANDIA. Sezonul concertelor continuă cu Șuie Paparude și Carla’s Dreams care vor ajunge la Ploiești Shopping City pe 14 septembrie.
Accesul pe terasă începe de la ora 19:00, iar intrarea este liberă cu aplicația SPOT. Cei care nu sunt încă utilizatori trebuie doar să descarce SPOT și să își creeze cont, pentru a avea acces gratuit la show-urile LIVE. Brățările de acces pot fi rezervate în aplicație și revendicate de la Info Point, în perioada 17 - 21 iunie. Adună gașca de prieteni, creează-ți cont în SPOT și bucură-te de atmosfera electrizantă a celui mai lung festival urban.
Mai multe detalii sunt disponibile pe ploiestishoppingcity.ro
Comunicat:Cristina Răceală

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *