Comunicat Poliția Locală Ploiești
În cursul dimineții de miercuri, 02.10.2024, în intervalul orar 04.00-10.00, polițiștii locali cu atribuţii în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat controale specifice pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule destinate transportului de marfă și persoane, care nu respectă legislația rutieră ce reglementează aceste activități.
Echipajele de polițiști locali au acționat în zona străzilor Bulevardul București, Găgeni, Șoseaua Vestului, Ștrandului, Gh. Gr. Cantacuzino și Depoului, în vederea identificării conducătorilor de autovehicule care încalcă prevederile art. 12 din H.C.L. nr. 131/2011 privind reglementarea circulaţiei pe raza localității a autovehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone, precum și mențiunile pct. 2 art. 12.1 din H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului, referitoare la transportul de persoane cu microbuze sau autobuze fără autorizație eliberată de Primăria Municipiului Ploieşti, utilizarea altor terminale, circulația autovehiculelor pe alte trasee și oprirea în alte stații pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor.
În urma controalelor întreprinse, au fost verificați un număr de 136 conducători de autovehicule, fiind sancționați contravențional 91 dintre aceștia, cu amenzi în valoare totală de 22.500 lei.
Echipajele Poliției Locale Ploiești vor continua acțiunile în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul transportatorilor, pentru respectarea normelor rutiere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu