Progres în cadrul proiectului Neptun Deep: avansează construcția platformei de producție
Începerea tăierii oțelului pentru structura-suport a platformei („jacket”) a avut loc pe șantierul Saipem din Arbatax, Italia
Neptun Deep progresează conform planului în vederea primelor livrări de gaze naturale în 2027
Gazele naturale din Neptun Deep vor contribui la securitatea energetică a României
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, operator în cadrul proiectului Neptun Deep, anunță începerea lucrărilor de construcție pentru structura-suport din oțel a platformei de producție („jacket”). Execuția acesteia este parte a contractului încheiat cu Saipem și se realizează la șantierul din Arbatax, Sardinia. În prima parte a acestui an a început construcția pentru suprastructura platformei de producție, la șantierul Saipem din Karimun, Indonezia.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: "Împreună cu partenerii noștri de la Romgaz, suntem foarte entuziasmați de progresele pe care le facem, pentru că acest proiect va contribui la siguranța aprovizionării cu energie pentru noi toți. Neptun Deep este un proiect unic pentru România, care mobilizează investiții de până la 4 miliarde de euro, contribuind, de asemenea, la bunăstarea economică a țării”.
Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare și Producție: „Construcția platformei de producție Neptun Alpha avansează conform graficului, pe două șantiere Saipem, aflate în Indonezia și Italia. Ne așteptăm să o instalăm în 2026, urmând ca ulterior să aibă loc conectarea, punerea în funcțiune și integrarea sistemelor de producție și a conductelor subacvatice. Cu aceste activități suntem în grafic pentru începerea producției de gaze naturale în 2027”.
Saipem este o companie globală lider în serviciile de proiectare și construcție pentru sectorul energetic. În cadrul contractului pentru Neptun Deep, Saipem va executa lucrări de proiectare, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune (EPCIC).
Structura-suport („jacket”) este primul element al platformei Neptun Alpha care va fi instalat în Marea Neagră. Aceasta va avea o înălțime de aproximativ 140 de metri, o bază de circa 40 de metri pătrați și va cântări peste 7,000 de tone. Pe această structură va fi montată partea superioară a platformei.
Platforma Neptun Alpha va fi instalată în zona de apă cu adâncimea de ~100 de metri și face parte din infrastructura necesară pentru producția zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud. Infrastructura productivă mai include 10 sonde, 3 sisteme submarine de producție și rețeaua de conducte colectoare asociate, conducta principală de gaze către țărm (~160 km) și stația de măsurare a gazelor la Tuzla.
Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz (prin subsidiara sa Romgaz Black Sea Limited), fiecare dintre companii având o cotă de participație de 50%. Investițiile necesare pentru faza de dezvoltare a proiectului sunt de până la 4 miliarde de euro.
Producția a fost estimată la circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a ~4,3 milioane de gospodării multiplicată de ~30 de ori.
Mai multe detalii despre proiectul Neptun Deep aici.
Comunicat OMV Petrom
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu