vineri, 27 martie 2015

BANCPOST ESTE SPONSORUL OFICIAL AL FRF ȘI AL ECHIPEI NAȚIONALE


Federația Română de Fotbal și Bancpost au anunțat ,joi 26 martie a.c. ,  în cadrul unei conferințe de presă, parteneriatul lor strategic pe următorii ani
”Este o adevărată mândrie ca pe drumul performanței pe care l-am deschis să avem Bancpost alături de noi, una dintre cele mai importante instituții financiare din România, care a demonstrat timp de 24 de ani ce înseamnă perseverența, performanța și orientarea către oameni. În Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului din România ne-am asumat ca obiectiv calificarea Echipei Naționale la toate cele trei turnee finale ce vor urma până în 2020. Este o promisiune puternică, în primul rând față de români, pentru îndeplinirea căreia avem nevoie de parteneri puternici precum Bancpost, care să ne fie alături și care să ne inspire”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.
 
”Bancpost este o instituție bancară cu tradiție îndelungată, un brand românesc puternic care de 24 de ani este alături de clienții săi și susține economia românească. Astăzi, extindem contribuția noastră și devenim partener al Federației Române de Fotbal și al Echipei Naționale de Fotbal, într-o perioadă foarte importantă: preliminariile Campionatului European 2016 și calificarea la Campionatul Mondial 2018. Suntem onorați să fim parte din întreaga energie și momentele de fotbal de calitate care vor urma. Acest parteneriat exprimă totodată angajamentul organizației noastre față de valori precum spiritul de echipă, pasiune, perfecționare continuă pentru succes și orientarea către performanță, valori pe care le avem în comun cu Echipa Națională și cu milioane de suporteri”, a declarat George Georgakopoulos, președintele executiv Bancpost.
 
Foto: Niculae Profir
 
sursa:frf.ro