duminică, 19 aprilie 2015

"LUPI" in deplasare,mielusei acasa...Gaz Metan Medias - Petrolul 0-0



Sâmbătă seară "lupii galbeni" au terminat la egalitate, scor 0-0 în deplasarea de la Mediaş.
În prima repriză a meciul a fost echilibrat, " amfitrionii " având prima ocazie în minutul 12 prin Elton şutul său de la 20 metri a trecut puţin peste poarta apărată de Pecanha.
În minutul 15, " petroliştii " au replicat prin Pablo De Lucas, spaniolul a şutat plasat de la 22 metri, însa Pleşca a respins în lateral.
Ocaziile au curs de la o partă la alta, ardelenii puteau deschide scorul, Curtean a executat perfect o lovitură liberă, însă Pechana a respins mingea în corner, după şutul lui Petre (minutul 26).
Apoi "lupii " au avut două ocazii, în minutul 29 Pastorini a încercat să-l surprindă pe Pleşca din lovitură liberă, de la 25 metri, însă portarul gazdelor a reţinut mingea lângă bară, iar după două minute De Lucas a şutat cu efect de la distanţă, dar Pleşca a respins uluitor în corner (minutul 31).
Ultima fază importantă a primului mitan, a aparţinut medieşenilor, Petre i-a păsat bine în careu lui Curtean, cel din urmă a tras la colţul scurt, dar Pechana a respins cu greu, în corner. (minutul 36).
Scor la pauză 0-0, după o repriză animată în care ambele echipe puteau deschide scorul.
Repriza secundă a început la fel ca prima, Elton având o nouă ocazie de gol, în minutul 46, brazilianul a şutat de la marginea careului, însă mingea a trecut milimetric peste poarta ploieştenilor.
După 15 minute, Curtean a fost la un pas să înscrie "golul sezonului ", l-a văzut ieşit din poartă pe Pechana, mingea a trecut puţin peste transversală.
În minutul 67, Velazquez a făcut henţ în careu, Vasilache a vrut să execute el penalty-ului, însă lovitura de pedeapsă a fost apărată de Pleşca.
Patru minute mai târziu, " gazării " au rămas în 10 jucători, Kronaveter i-a aplicat un cot în figură lui Elton, după un duel aerian, slovacul văzând direct cartonaşul roşu. Kronaveter a jucat doar un minut, după ce l-a schimbat pe Astafei.
Gazdele puteau da lovitura în minutul 75, Llullaku a şutat în diagonală, mingea a fost respinsă de Pecanha la Curtean, portarul oaspeţilor reuşind să apere şi şutul celui din urmă.
Meciul s-a terminat cu scorul de 0 - 0, un egal care nu ajută prea mult cele două echipe, Petrolul rămâne la doua puncte (până azi) de CSU Craiova, iar Gaz Metan Mediaş continuă lupta de supravieţuire în liga 1.
Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Creţu, Velazquez, Vişa, Buzean - Zaharia, Elton (Figliomeni '83) - Munteanu (Bekoe '72), Curtean, Petre (Llullaku '60) - Roman. Antrenor: Ion Balaur.

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Ipsa, Filip, Peteleu - Satli, De Lucas - Vasilache (Nepomuceno '69), Astafei (Kronaveter '69), Pastorini - Tchite (N'Koyi '83). Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonaşe galbene: Elton '39, Buzean '77/Pecanha '90+3
Cartonaş roşu: Kronaveter '70
Arbitri: Adrian Comănescu - Valentin Avram, Alexandru Cerei - Florin Dreve
Observatori: Ioan Onicaş, Aurel Beldeanu.
Doar câţiva suporteri ai Petrolului au fost prezenţi la Mediaş, aceştia au afişat un banner cu mesajul " Neputinţa din voi, va împinge spre 1 X 2 ", suporterii "amendând " ultimele rezultate ale favoriţilor.

foto:gsp.ro