7.03.2016

EURO 2016. FRANTA - GERMANIA. "Socul " din semifinale.




Franţa - Germania se anunţă a fi cel mai interesant meci de la Euro 2016. Mulţi anticipau această semifinală de la startul competiţiei, iar cele două mari naţiuni fotbalistice au respectat calculele hârtiei.
În ciuda faptului că jumătatea inferioară a tabloului de la turneul final a fost una teribilă, ca urmare a faptului că Spania şi Anglia nu şi-au câştigat grupele, în cele din urmă s-a ajuns la un penultim act pe care mulţi mizau. Poate cele mai consistente formaţii de la actualul turneu final vor fi faţă în faţă joi, de la ora 22:00, pentru un loc în marea finală.

Chiar dacă duelul dintre cele două formaţii a devenit de mulţi ani un adevărat clasic al fotbalului, Germania şi Franţa vor fi pentru prima oară faţă în faţă la un turneu final de Campionat European. Totuşi, istoria consemnează 27 de confruntări directe, iar francezii conduc cu 12-9. Un fapt inedit relevă această statistică: în ciuda faptului că disputele dintre cele două formaţii au fost mai mereu echilibrate, s-au consemnat doar 6 remize, semn că ambele echipe au tratat, de-a lungul timpului, meciul la victorie, după principiul "totul sau nimic". 
În schimb, surprinzător, e egalitate perfectă la cel puțin un capitol: numărul de goluri. După 27 de partide jucate, cele două vecine au același număr de goluri marcate una împotriva celeilalte: 43.


Unul dintre cele mai frumoase meciuri de la Mondiale

În 1958, la CM din Suedia, Franţa şi Germania au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri din istoria Mondialului.

Continuare aici : http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Euro+2016/Franta+-+Germania+cel+mai+asteptat+meci+de+la+turneul+final+Cele

sursa:DIGISPORT.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *