Se afișează postările cu eticheta comunicat de presa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comunicat de presa. Afișați toate postările

1.20.2017

omunicat de presă Susţinerea Raportului anual al activităţii Penitenciarului de Femei Ploiești Tărgșorul Nou

Vineri, 20.01.2017,la sediul Penitenciarului de Femei Ploiești -Târgșorul Nou a avut loc ședința de bilanț a activității desfășurate în anul 2016. La eveniment, alături de personalul instituției a participat și un reprezentant din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
 În cadrul şedinţei de bilanţ au fost prezentate principalele activităţi derulate pe parcursul anului 2016 de către serviciile şi compartimentele instituţiei, precum şi obiectivele propuse pentru anul 2017.
   Pentru anul 2016,obiectivele propuse la nivelul Penitenciarului de Femei Ploiești-Târgșorul Nou au fost circumscrise obiectivelor strategice cuprinse în Strategia națională de dezvoltare a sistemului penitenciar 2015 –2020, respectiv în Planul anual de implementare a sus menționatei strategii ,elaborat la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
           Pe parcursul anului precedent, Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșorul Nou, ca instituţie a statului implicată activ în procesul aplicării legii în materia executării pedepselor, a transpus în practică măsurile pentru implementarea prevederilor, atât pe direcţia aplicării dispoziţiilor execuţional-penale, cât şi pe direcţia aplicării instrumentelor destinate reintegrării sociale a deţinuţilor.
 Privită în ansamblu, activitatea personalului unitătii s-a derulat în mod corespunzător,raportat la deficitul de personal existent, cu respectarea normelor legale în vigoare fără sincope sau evenimente negative majore şi cu realizări importante .
          În anul 2017,vor continua demersurile pentru asigurarea unui mediu custodial sănătos,respectarea drepturilor fundamentale ale individului,dezvoltarea programelor educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, care să faciliteze incluziunea socio-profesională a persoanelor condamnate la o pedeapsă privativă de libertate.
Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgșorul Nou este o institutie publica ce are la baza funcţiile de garant al păstrării unui echilibru social, de formare a unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială ale deţinutelor. Dincolo de a reconfigura comportamentul deţinutelor, personalului specializat îi revine şi misiunea, adeseori dificilă, de a convinge comunitatea să privească cu alţi ochi ceea ce consideră, a fi, de regulă, la marginea societăţii şi de a se implica mai pregnant, prin instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, în facilitarea procesului de reintegrare socială.
 
Raportul anual al activității Penitenciarului de Femei Ploiești Târgșorul Nou va fi disponibil pe pagina de internet a unităţii noastre: http://anp.gov.ro/web/penitenciarul-de-femei-ploiesti-targsorul-nou.

INFORMARE DE PRESĂ . Bilanțul Penitenciarul Ploiești anul 2016



La data de 20 ianuarie 2017  la  sediul Penitenciarului Ploieşti  a fost prezentat raportul privind activitatea unității în anul 2016.
            În cadrul şedinţei de bilanţ au fost prezentate principalele activităţi derulate pe parcursul anului 2016 de către serviciile şi compartimentele instituţiei, precum şi obiectivele propuse pentru anul 2017.
Scopul acțiunilor desfășurate a fost asigurarea, în primul rând,  a educaţiei şi asistenţei sociale și psihologice a persoanelor custodiate în vederea reintegrării sociale, prin participarea acestora la astfel de activități, dar și implicarea deținuților în activităţile lucrative organizate la nivelul locului de deținere.
Detalii privind activitatea desfăşurată in Penitenciarul Ploiești se regăsesc în Raportul anual de activitate - 2016,accesând link-ul:  https://anp.gov.ro/web/penitenciarul-ploiesti/lista-privind-documentele-de-interes-public.

1.19.2017

Comunicat USP in urma declaratilor lui Valeriu Rachita .



Dupa declaratiile lui Valeriu Răchită, declaratii care au “inflamat spiritele “ Uniunea Suporterilor Petroliști ( USP ) a  remis urmatorul  comunicat de presă :

Comunicat USP
Uniunea Suporterilor Petroliști a luat la cunoștință cu stupoare de declarațiile domnului Valeriu Rachită, care în ultima vreme induce prin intermediul media tot felul de uniri halucinante, fie ale Petrolului cu Astra, fie ale Petrolului cu Petrosport. Este dreptul domniei sale să urmărească orice himere dorește și chiar să le facă publice, însă USP declara ferm că aceste "idei" nu ne reprezintă și nu sunt nici susținute, nici încurajate de suporterii petroliști grupați în USP. Prin astfel de declarații domnia sa riscă să se autoizoleze în turnul de fildeș al ambițiilor personale, nemaiavand nicio legatură cu realitatea existentă în sufletul și mintea găzarilor.
Referitor la declarațiile domniei sale din presă cu privire la întâlnirea avută cu reprezentanți ai USP, declarăm cu fermitate că NU ne-am întâlnit cu domnul Valeriu Rachită pentru a ne plânge de actuala conducere a Petrolului ‘52 și a-i cere dumnealui să preia managementul noului proiect Petrolul. Întâlnirea domniei sale cu doi reprezentanți ai USP a avut un rol pur consultativ, noi manifestându-ne deschiderea de a ne consulta cu privire la idei de reconstrucție a Petrolului cu oricine a însemnat ceva în viața Petrolului în trecut.
Petrolul ‘52 este și rămâne singurul proiect pe care USP îl sprijină, actuala conducere a clubului având sprijinul total și nemijlocit al USP. Situația clubului nu este una ușoară, cu siguranță și datorită lipsei de sprijin financiar și logistic din partea unora care s-au angajat cândva (din păcate numai prin declarații de presă care s-au dovedit în cele din urmă fără acoperire) că vor pune umărul la renașterea fenomenului petrolist după dezastrul din vara trecută. USP își menține nealterată încrederea totală în conducerea clubului, pe care continuă să o susțină necondiționat în dificila muncă de reconstrucție. Orice observații, comentarii sau idei în legatură cu Petrolul s-au discutat de către USP și vor continua să se discute în mod deschis cu cei aflați la conducerea echipei de fotbal, nu în presă și în niciun caz cu terți care nu au nicio legatură cu echipa.
USP nu este și nu va fi masa de manevră sau capitalul de imagine al cercurilor obscure de interese care roiesc în jurul Petrolului, indiferent dacă provin din mediul politic sau sportiv. Singurul interes al USP este și va rămane creșterea sănătoasă, verticală și corectă a Petrolului!

1.17.2017

Comunicat de presa. Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești are numar de telefon provizoriu .

Primăria Municipiului Ploiești, prin Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, informează contribuabilii ploieșteni că, numerele de telefon afișate de SPFL Ploiești nu pot fi, momentan, utilizate. În acest sens, operatorul de telefonie fixă a pus la dispoziția instituției alte numere de telefon la care puteți apela, până la revenirea la numerele cunoscute.
Numerele de telefon provizorii sunt : 0344 801 051; 0344 801 052; 0344 801 0530344 801 054; 0344 801 055;  0344 801 056;  0344 801 057; 0344 801 058
 De asemenea, puteți contacta reprezentanții instituției apelând telefonul verde 0800 800 659, linie gratuită.


COMUNICAT DE PRESĂ.SPFL Ploiești va oferi informatii privind impozitele și taxele locale si pe pagina de facebook .

Primăria Municipiului Ploiești, prin Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, informează ploieștenii că, începând din 09 ianuarie 2017, pot afla informații privind impozitele și taxele locale prin accesarea paginii de facebook: https://www.facebook.com/Serviciul-Public-Finante-Locale-Ploiesti-1754576441537858
           

            Punând astfel bazele unei cât mai bune comunicări, SPFL Ploiești își propune, prin această inițiativă, să poată transmite în timp real către cetățeni toate mesajele de interes, și să poată primi și soluționa cu celeritate opiniile, sugestiile și sesizările ploieștenilor.

1.09.2017

Recomandări pentru cetățeni – Atenţie la ţurţuri!

Primăria municipiului Ploiești le reamintește ploieștenilor, persoane fizice și juridice, că au obligația de a înlătura zăpada, gheața sau poleiul de pe trotuarele din dreptul locuințelor sau sediilor firmelor, în vederea asigurării deplasării în condiții adecvate.

            Pentru a se evita aplicarea de amenzi contravenționale, vă informăm faptul că, în conformitate cu H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploiești,  “neefectuarea sau efectuarea necorespunzătoare de către persoanele fizice sau juridice a operațiilor de menținere a curățeniei, înlăturare a zăpezii, gheții sau poleiului, a trotuarelor și rigolelor (inclusiv a grătarelor gurilor pluviale), din dreptul locuințelor sau sediilor” constituie contravenție, iar sancțiunile ce pot fi aplicate de Poliția Locală Ploiești  sunt cuprinse între 500 și 1500 de lei pentru persoanele fizice și între 1000 și 2500 de lei pentru persoanele juridice.

Totodată, solicităm cetăţenilor să acorde o atenție deosebită îndepărtării ţurţurilor formaţi la nivelul acoperişului imobilului sau oricărei alte construcţii, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în cele mai sigure condiţii.


Acolo unde situaţia se impune, iar gradul de dificultate în îndepărtarea ţurţurilor este unul mărit, cetăţenii sunt rugați să semnaleze aceste cazuri apelând Dispeceratul Primăriei Municipiului Ploieşti, la numărul de telefon 0244/984, respectiv Dispeceratul Poliției Locale Ploieşti la telefon 0244/954

1.08.2017

Sun Pharma şi Moebius Medical semnează un acord exclusiv de licenţiere pentru dezvoltarea unui analgezic destinat tratamentului durerii asociate osteoartritei

Sun Pharma şi compania israeliană Moebius Medical au semnat un acord exclusiv de licenţiere pentru a continua dezvoltarea MM-II, un compus farmaceutic propus ca tratament în durerea asociată osteoartritei. Osteoartrita este una din cele mai frecvente afecţiuni cronice şi o cauză majoră a durerii şi dizabilităţii fizice în rândul adulţilor. Estimările arată că, la nivel global, mai mult de 100 de milioane de oameni sunt afectaţi de osteoartrită.
 Acordul cu Moebius Medical pentru acest produs destinat pacienţilor cu osteoartrită face parte din efortul nostru în direcţia realizării unui portofoliu global de produse de marcă destinate tratării durerii. Suntem încurajaţi să continuăm dezvoltarea MM-II şi sperăm să oferim un tratament inovator pentru pacienţii care suferă de durere osteoartritică., a declarat domnul Kirti Ganorkar, Director Global Dezvoltarea Afacerii, Sun Pharma.
MM-II este o injecţie biolubrifiantă care se administrează intra-articular. Produsul valorifică proprietăţile fizice ale lipozomilor de lubrifiere a genunchiului artritic, reducând astfel frecarea şi uzura articulațiilor, ceea ce conduce la ameliorarea durerii articulare din formele uşoare spre moderate de osteoartrită. Datele clinice au arătat o eficacitate superioară pentru MM-II în comparaţie cu tratamentul standard (acid hialuronic) al durerii asociate osteoartritei. Produsul se bazează pe o tehnologie brevetată, preluată de Moebius Medical de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Institutul israelian de tehnologie Technion şi Centrul Medical Hadassah.
Faptul că tehnologia noastră a fost concepută în Israel şi dezvoltată în cadrul acceleratorului de start-up-uri RAD Biomed, confirmă calitatea unică a ecosistemului biotehnologic local. De fapt, tehnologia noastră a fost creată prin cooperarea multidisciplinară a trei profesori din elita institutelor de cercetare israeliene: Prof. Yechezkel Barenholz de la Universitatea Ebraică, Prof. Izhak Etsion de la Institutul Technion şi Prof. Dorit Nitzan de la Centrul Medical Hadassah. Mulţumirile mele speciale se adresează atât Prof. Yechezkel Barenholz, pentru sprijinul acordat permanent, cât şi Dr. Yaniv Dolev, prin a cărui viziune şi leadership am reuşit să realizăm acest parteneriat.”, a declarat domnul Moshe Weinstein, CEO al Moebius Medical.
În conformitate cu acest acord, Sun Pharma va finanţa dezvoltarea ulterioară a MM-II al Moebius Medical, inclusiv finalizarea studiilor clinice de fază 2 şi 3 şi orice altă activitate preclinică necesară pentru autorizare. Până în acest moment, Moebius Medical a finalizat un prim studiu clinic pe subiecţi umani în cadrul Centrului Medical Hadassah, demonstrând debutul rapid al acţiunii produsului, potenţiala sa eficacitate superioară şi profilul de siguranţă comparabil pentru reducerea durerii osteoartritice, în comparaţie cu tratamentul injectabil cu acid hialuronic.
“Suntem mândri şi încântaţi că Sun Pharma, o companie farmaceutică lider la nivel global şi bine poziţionată pentru a dezvolta şi comercializa optim acest produs, a ales Moebius Medical drept partener pentru construirea portofoliului său de produse specializate. Investiţia Sun Pharma confirmă potenţialul abordării noastre inovatoare pentru a aduce rezultate vizibile de alinare a durerii la pacienţii cu osteoartrită.”, a mai adăugat domnul Moshe Weinstein, CEO al Moebius Medical.
Moebius Medical va realiza studiile pre-clinice necesare şi îşi va asuma responsabilitatea pentru dezvoltarea şi fabricarea produsului până la sfârşitul studiilor de fază II. Sun Pharma îşi va asuma responsabilitatea pentru continuarea studiilor clinice, obţinerea aprobărilor legale şi comercializarea produsului. Moebius Medical va primi de la Sun Pharma o plată în avans şi plăţi bazate pe etapele de dezvoltare a produsului şi pe etapele comercializării acestuia, dar şi drepturi de autor diferenţiate în funcţie de vânzările Sun Pharma.  
Despre Moebius Medical
Moebius Medical este o companie biotehnologică inovativă care dezvoltă noi tratamente de reducere a durerii asociate osteoartritei. Compania a fost înfiinţată în anul 2008 în cadrul acceleratorului RAD Biomed, obiectivul său principal fiind acela de a dezvolta produse bazate pe o tehnologie brevetată şi licenţiată exclusiv de la Yissum, compania de transfer de tehnologie a Universităţii Ebraice, T3, divizia de transfer de tehnologie a Institutului Technion şi Hadasit, compania de transfer de tehnologie a Centrului Medical Hadassah. Până în prezent, compania a fost finanţată de RAD Biomed, PixVine Capital, un fond de capital de risc din Singapore şi Yissum, compania de transfer de tehnologie a Universităţii Ebraice din Ierusalim.

Despre Sun Pharmaceutical Industries Ltd. (CIN - L24230GJ1993PLC019050):

Sun Pharma este a cincea cea mai mare companie farmaceutică de produse generice şi specializate din lume şi liderul pieţei farmaceutice din India. O afacere integrată pe verticală şi o echipă extrem de calificată ne permit să livrăm produse de calitate, în timp util şi la preţuri accesibile. Oferim medicamente de înaltă calitate, profund apreciate de clienţi şi pacienţi din peste 150 de ţări de pe întreg mapamondul. Prezenţa globală a Sun Pharma este susţinută de 47 de facilităţi de producţie localizate pe 6 continente, centre de cercetare şi dezvoltare în întreaga lume şi o echipă multiculturală, formată din peste 50 de naţionalităţi. Veniturile consolidate în perioada martie 2015-martie 2016 sunt de aproximativ 4.3 miliarde dolari, dintre care 2.1 miliarde dolari reprezintă contribuţia pieţei din SUA. În India, compania se bucură de prima poziţie în topul recomandărilor medicale din 12 specialităţi, având 32 de branduri prezente în top 300 branduri farmaceutice din India. Sun Pharma este prezentă în peste 100 de pieţe emergente şi în 6 pieţe din Europa de Vest. Divizia Global Consumer Healthcare ocupă un loc din primele 10 în 4 pieţe globale. Sun Pharma deţine 14 facilităţi de producţie API (ingrediente farmaceutice active) în întreaga lume şi promovează excelenţa prin inovaţie având o echipă de mai mult de 2000 de oameni de ştiinţă şi investind anual 8% din cifra de afaceri în cercetare şi dezvoltare. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să accesaţi www.sunpharma.com şi Twitter @SunPharma_Live.

1.07.2017

COMUNICAT DE PRESA POLITIA LOCALA PLOIESTI . CETĂȚENII SUNT ATENȚIONAȚI SĂ ÎNLĂTURE ZĂPADA DE PE TROTUARE

Poliția Locală Ploiești reamintește cetățenilor că au obligația de a înlătura zăpada de pe trotuarele din dreptul locuințelor sau al punctelor de lucru aparținând agenților economici.
În acest sens, recomandăm ploieștenilor să ia măsurile care se impun de înlăturare a zăpezii din locurile publice, pentru a se asigura deplasarea în condiții adecvate.
În conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploiești, sancțiunile pentru "neefectuarea sau efectuarea necorespunzătoare de către persoanele fizice sau juridice a operațiilor de menținere a curățeniei, înlăturare a zăpezii, gheții sau poleiului, a trotuarelor și rigolelor din dreptul locuinței sau a sediilor" sunt cuprinse între 500 si 1500 de lei pentru persoanele fizice și între 1000 și 2500 de lei pentru persoanele juridice.

COMUNICAT DE PRESĂ.Recital de pian la Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu” Ploiesti

Muzeul Memorial ”Paul Constantinescu” , secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează luni, 9 ianuarie 2017, ora 17.00, la sediul său din Ploiești, str. Nicolae Bălcescu nr. 15, recitalul extraordinar de pian susținut de solista concertistă Oana Rădulescu Velcovici  - conf. univ. dr. la Universitatea Națională de Muzică București.
Programul cuprinde opusuri de referință din literatura pianistică universală, semnate de nemuritorii compozitori: J. S. Bach, W. A. Mozart, L. van Beethoven, M. Ravel și Fr. Chopin.

Comunicat de presă .Concursul judeţean de recitări “Ca un luceafăr am trecut prin lume”.

Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti va marca şi în 2017, ca în fiecare an, ziua poetului Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale Române. Duminică,  15 ianuarie 2017, la Muzeul Judeţean de Artă „Ion Ionescu-Quintus” va avea loc cea de-a V-a ediţie a Concursului judeţean de recitări “Ca un luceafăr am trecut prin lume”. Competiţia este destinată liceenilor prahoveni, care trebuie să pregătească un text reprezentativ din creaţia eminesciană.. În cadrul evenimentului vor susţine prelegeri despre opera poetului naţional şi despre Ziua Culturii Române prof. Mădălina Paula Ştefan şi prof. Iulia Dragomir, care vor coordona şi un scurt moment poetic pregătit de elevi ai Colegiului Economic “Virgil Madgearu” Ploieşti.
Înscrierile la concurs se pot face până pe 8 ianuarie 2017 printr-o cerere trimisă la sediul instituţiei din Ploieşti, strada Eroilor nr. 1A, sau la adresa de e-mail gelunionescu@yahoo.com. În cazul în care cererile participare vor fi numeroase,  preselecţia lor se va desfăşura pe 10 ianuarie 2017.

Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti continuă şi proiectul educaţional “Aproape de Eminescu”, care se va desfăşura, simultan, în şcolile din judeţ sau din ţară. Se adresează în special elevilor, profesorilor de limba şi literatura română şi profesorilor de învăţământ primar care doresc să marcheze astfel împlinirea a 167 de ani de la naşterea poetului naţional. În data de 16 ianuarie  2017, în intervalul orar 9.00-12.00 (pentru cei ce învaţă dimineaţa), respectiv 14.00-17.00 (pentru elevii care învaţă după-amiaza) vor fi  alocate 15 minute unor activități precum lecturarea a diverse tipuri de texte din opera eminesciană, recitarea unor poezii sau a unor fragmente din creația poetului român de geniu, studii de caz, dezbateri pe marginea operei lui Mihai Eminescu, organizarea și prezentarea de expoziții de desen și/sau pictură inspirate din opera eminesciană, la nivelul clasei de elevi, anului de studiu. În 2017 proiectul devine internaţional, anunţându-şi participarea atât unităţi de învăţământ din ţară, cât şi de peste hotare.

COMUNICAT DE PRESĂ PRIMARIA MUN.PLOIESTI . Activitatea de deszăpezire și combatere a poleiului în municipiul Ploiești.

Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești și operatorul de salubritate, a continuat în data de 6 spre 7 ianuarie 2016, activitatea de deszăpezire și combatere a poleiului în municipiul Ploiești.

Astfel, în timpul nopţii, s-au efectuat  67 de curse ce au avut ca scop principal combaterea poleiului pe poduri, arterele principale şi străzile secundare din municipiu, fiind folosite în acest sens 365 tone de material antiderapant. Totodată, alte 21 de curse au fost efectuate pentru încărcare, respectiv pentru transport zăpadă la Staţia de epurare.

Activităţi de deszăpezire în zona  unităţilor de învăţământ

De asemenea, în vederea reluării în bune condiții a cursurilor şcolare, Primăria Municipiului Ploieşti se va concentra în mod deosebit, în perioada imediat următoare, pe activitățile de deszăpezire menite să degajeze căile de acces, zonele adiacente şi curţile unităților de învățământ din municipiu.

Astfel, echipele de lucru vor interveni sâmbătă, 7 ianuarie a.c. şi duminică 8 ianuarie a.c., la nivelul mai multor unităţi de învăţământ.,  acestea urmând să-şi desfăşoare activitatea în trei schimburi, la program de permanenţă. Intervențiile vor avea drept scop inclusiv înlăturarea zăpezii de pe trotuare, carosabil faţă şi lateral din zona unităţilor de învățământ.

Prin urmare, mai multe echipe de lucru vor derula activităţi concomitente în acest sens, după cum urmează: sâmbătă Colegiul Naţional Mihai Viteazu”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, Grădiniţa nr. 35, Liceul de Artă „Carmen Sylva”,  Colegiul „Spiru Haret”, Grădiniţa nr. 44, Grădiniţa nr. 13. Şcoala Gimnazială nr. 11, Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” şi clădirea anexă din str. Romană,  Şcoala Gimnazială Sfânta Vineri”, Grădiniţa nr. 38, Colegiul Naţional „Jean Monnet”, Şcoala nr. 10, Grădiniţa Nr. 32.

În acelaşi timp, echipele de lucru vor interveni şi în zona unităţilor de învăţământ din cartiere, respectiv Vest I, Vest II şi cartier 9 Mai, după cum urmează: Şcoala Gimnazială nr. 29, Grădiniţa nr. 40, Grădiniţa nr. 47, Grădiniţa nr. 36, Şcoala Gimnazială nr. 31 Nicolae Iorga, Şcoala I. A Bassarabescu, Grădiniţa nr.39, Şcoala Gimnazială nr.12,  Grădiniţa nr. 2.

În aceeaşi acţiune vor fi cuprinse şi unităţile de învăţământ situate în cartier Nord, respectiv Colegiu Naţional Nichita Stănescu”, Şcoala Gimnazială nr.25 „H. M. Berthelot”, Şcoala Gimnazială nr. 8  şi Grădinița nr. 34.


Activitățile de deszăpezire concentrate pe zona unităţilor de învăţământ vor continua inclusiv duminică, 8 ianuarie a.c. , astfel: Colegiul Tehnic „Lazăr Edeleanu”, Liceul Tehnologic „1 Mai”, Grădiniţa nr. 30, Grădiniţa nr. 12, Şcoala Gimnazială nr.19, Colegiul Tehnic „Elie Radu”, Colegiul Tehnic „Toma Socolescu”, Grădinița nr.3, Școala Gimnazială „Nicolae Simache”, Școala Gimnazială nr. 2 Spătar Milescu, Şcoala Gimnazială nr. 28 „Nicolae Bălcescu”, Grădinița nr. 51, Grădiniţa nr. 23, Grădiniţa nr. 21, Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”.

Pentru derularea în bune condiții a activităţilor sus amintite, echipele de lucru au la dispoziție 6 buldoexcavatoare, respectiv 18 camioane pentru încărcat şi transport zăpada.

Menţionăm că pe parcursul derulării acestor activităţi,nu vor fi neglijate nici celelalte zone în care se impune intervenția echipelor de lucru.

Totodată, reamintim ploieştenilor faptul că, pentru probleme deosebite, persoanele în vârstă sau aflate în dificultate pot să apeleze Dispeceratul Poliției Locale Ploiești, la numărul de telefon 0244/954, pentru a se putea interveni în mod operativ. De asemenea, cetățenii sunt rugați să solicite intervenții necesare pentru înlăturarea zăpezii de pe carosabil la Dispeceratul Primăriei Municipiul Ploiești, la numărul de telefon 0244/984.



1.05.2017

Comunicat de presa .Berlin-Chemie Menarini lansează gama Quixx® Protect, cu extract de alge roșii

Berlin-Chemie Menarini lansează Quixx® Protect, o gamă de dispozitive medicale cu extract de alge marine roșii, care te ajută să lupți eficient cu răceala. Din această gamă fac parte două produse: spray-ul nazal și pastilele pentru gât, care pot avea rol în prevenirea răcelii sau scurtarea duratei acesteia.
Beneficiul celor două dispozitive din gama Quixx® Protect îl reprezintă caragenanul, un extract al algelor roșii, care ajută la oprirea virusurilor ce atacă mucoasa nazală, bucală sau a gâtului. Ambele produse pot fi folosite atât în timpul sarcinii, cât și în perioada de alăptare, iar spray-ul poate fi administrat adulților și copiilor începând de la vârsta de 1 an, în timp ce pastilele sunt indicate pentru adulți sau copii cu vârsta peste 6 ani. În plus, cele două dispozitive medicale nu conțin conservanți, nu există risc de supradoză, iar filtrul steril al spray-ului garantează administrarea soluției în mod igienic, chiar și după utilizări repetate.
„Anual ne confruntăm cu răceala din cauza schimbării bruște a vremii, a aerului condiționat sau a diferiților factori perturbatori din atmosferă. Riscurile unei răceli apar la tot pasul, de aceea prevenția trebuie practicată oricând, nu numai în pragul sezonului gripal. Mă bucur că am adăugat încă o gamă portofoliului QUIXX® – gama QUIXX® PROTECT, cu extract de alge roșii. Din gama Quixx® Protect fac parte două dispozitive medicale: spray-ul nazal și pastilele pentru gât pentru contracarea virusurilor respiratorii noi care pot intra în organism pe cale orală sau prin fosele nazale.“ a declarat Tania Dumitrescu, Product Manager Berlin-Chemie Menarini.
Cel mai important ingredient, caragenanul – o moleculă foarte flexibilă care formează structuri elicoidale –, este extras din alga roșie și este adesea folosit în medicină. Caragenanul este abilitatea de a forma o varietate de geluri diferite în funcție de temperatura camerei. Există trei tipuri de caragenan și anume kappa-caragenan, iota-caragenan și lambda caragenan.
Kappa-caragenanul formează în prezența ionilor de potasiu geluri puternice și rigide și reacționează cu proteinele lactate. Iota-caragenanul formează geluri mai moi în prezența ionilor de calciu. În funcție de locul în care acționează, acest tip de caragenan are două funcții diferite, și anume in-vitro unde Iota-caragenanul acționează prin prevenirea atașării virusului de celula-gazdă. Acest lucru este posibil prin formarea unei structuri elicoidale în jurul capsidei proteice a unui singur virus, în timp ce se află în afara celulelor mucoase umane; și in-vivo unde iota-caragenanul reduce simptomele unei răceli banale și cantitatea de virusuri într-un stadiu incipient (în 48 de ore de la dezvoltare) – acest lucru se întâmplă prin încapsularea virusurilor care părăsesc celulele mucoase și împiedică atașarea acestora la o nouă celulă. Lambda-caragenanul nu formează geluri, dar este folosit în industria alimentară la coagularea produselor lactate.
Practic, spray-ul nazal Quixx® Protect formează o peliculă protectoare în cavitatea nazală. Stratul de gel-lichid acționează ca un scut protector împotriva influențelor externe, cum ar fi virusurile care pot produce viroze respiratorii și coronavirusurile, prin prevenirea atașării acestora de peretele nazal și absorbția lor în țesut. Spray-ul ajută astfel sistemul imunitar împotriva extinderii și înmulțirii virusurilor care provoacă răceala.
Studiile clinice au arătat că cele două dispozitive medicale reduc simptomele unei răceli banale și numărul virusurilor din cavitățile nazale ale pacienților care prezintă simptome timpurii ale răcelii.
Pastilele Quixx® Protect sunt rotunde și galbene cu aromă de lămâie-mentă și miere. Ele ajută la umezirea pereților gurii și ai gâtului și pot fi folosite la prevenirea răcelii sau ca un ajutor în tratarea acesteia și a simptomelor asemănătoare gripei. Pastilele pot preveni sau ajuta la tratarea infecțiilor virale ale tractului respirator superior, umezesc gura și gâtul în caz de tuse sau de răgușeală și previn sau ajută la tratarea simptomelor gâtului uscat sau iritat. Spray-ul nazal poate fi administrat de trei sau mai multe ori pe zi, iar pastilele de supt, de trei până la șase ori pe zi.

***
Despre Berlin-Chemie Meranini

In 1996, Berlin-Chemie Menarini deschide reprezentanța Berlin-Chemie Menarini Group Romania, care se adaugă la nenumăratele reprezentanțe ale grupului din toată lumea (din Europa Centrală și de Est, Asia, Afria și America de Sud).

Încă de la înființare, Berlin-Chemie Menarini Group Romania a contribuit la dezvoltarea pieței farmaceutice din România, furnizând pacienților și medicilor produse de înaltă calitate în arii variate ale medicinei, cum ar fi cardiologie, diabetologie, gastroenterologie, endocrinologie, reumatologie, urologie, precum și  produse OTC (over-the-counter).

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *