4.13.2024

În data de 12 aprilie 2024 Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a organizat activitatea de prevenire a delicvenței juvenile “Lecții de viață”

 

“Fiecare experiență de viață, fiecare lecție pe care o învăț este cheia spre viitorul meu”
(Clark Gable)
           În data de 12 aprilie  2024  Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a organizat activitatea de prevenire a delicvenței juvenile “Lecții de viață”, la sediul Școlii Gimnaziale H.M. Berthelot, din Ploiești.
            La activitate au participat 3 persoane private de libertate clasificate în regimurile deschis și semideschis, cadre didactice ale instituției școlare, precum și 70 de elevi ai claselor a VII-a și a VIII-a.
Privind activitatea cu interes și curiozitate, elevii au avut ocazia de a asculta poveștile de viață ale persoanelor private de libertate participante și de a le adresa întrebări.
Mesajele transmise de către persoanele private de libertate, experiența și lecțiile de viață ale acestora, au avut ca obiectiv tragerea unui semnal de alarmă  asupra efectelor și consecințelor negative ale săvârșirii de infracțiuni, în vederea prevenirii comportamentelor specifice delincvenței juvenile în rândul tinerilor, în special a consumului și traficului de droguri.
Implicarea în cât mai multe activități de prevenire a infracționalității este un obiectiv al Penitenciarului de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, iar împreună cu instituțiile colaboratoare, dorim să contribuim la reducerea fenomenului de delincvență și să subliniem necesitatea respectării regulilor și a legislației în vigoare.
Comunicat:Penitenciarul de Femei Ploiești - Târgșorul Nou

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *