6.20.2024

Accident rutier grav la intrarea în Ploiești, zona depozit Kaufland

 

”La data de 20 iunie a.c., în jurul orei 12.45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 72, în afara localității Ploiești, a avut loc un accident rutier.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că o femeie de 52 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 74 de ani, care circula pe direcția Târgoviște-Ploiești.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 74 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. 
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.”
Pompierii din cadrul Detasamentului 1 Ploiești au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. 
Soferul unuia dintre autoturismele implicate, a rămas încarcerat.
Bărbatul are  aproximativ 74 ani, cu TCC grav, politraumatizat, inconștient, a fost  intubat și transportat la UPU Ploiești de către ambulanța SMURD - TIM.
Cealaltă persoană implicată, femeie aproximativ 52 ani, asistată medical la fața locului,a  refuzat transportul la spital.
Sursă:-IJP Prahova și ISU Prahova
Foto:ISU Prahova


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *