11.24.2016

COMUNICAT DE PRESĂ Academia CONCORDIA lansează proiectul „Personal specializat pentru servicii sociale de calitate în Europa de Est“

Proiectul „Personal specializat pentru servicii sociale de calitate în Europa de Est“, finanțat prin programul Uniunii Europene ERASMUS+, este implementat de Organizația Umanitară CONCORDIA, în parteneriat cu Kardinal Koning Haus Bildungszentrum der Jesuiten und der Caritas gemützige Ges.m.b.H. din Austria și CONCORDIA Bulgaria, în cadrul programului de formare continuă Academia CONCORDIA.
Proiectul  își propune să crească capacitatea furnizorilor de servicii sociale din România și Bulgaria și să dezvolte capacitatea de formare în managementul serviciilor sociale adaptat la contextul specific al Sud-Estului Europei.
Principalele activități derulate în proiect sunt dezvoltarea programului de formare acreditat Manager de servicii sociale, perfecționarea a 15 profesioniști cu funcții de conducere, activi în ONG-uri sau instituții publice furnizoare de servicii sociale în România și Bulgaria și promovarea formării de calitate către specialiști din domeniul serviciilor sociale, organizații furnizoare de servicii sociale.
Materialele de formare dezvoltate în cadrul proiectului vor avea elemente inovatoare, bazate pe colectarea de experiență practică, testare, vor include aspecte ce țin de diferențe culturale, având în vedere implicarea partenerilor din cele trei țări. Elementul inovator de bază este aducerea expertizei Kardinal König Haus care va contribui la accelerarea dezvoltării standardelor metodologice și didactice ale partenerilor de proiect și va pune la dispoziție toate metodele și formatele de învățare pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului:  workshopuri, job shadowing, ateliere de dezvoltare, supervizare și mentoring. 
Programul de formare dezvoltat în cadrul proiectului răspunde direcției strategice a Academiei CONCORDIA de a contribui la creșterea calității serviciilor sociale la nivel național și internațional. Această nevoie reiese din lipsa cursurilor de specializare în domeniul managementului serviciilor sociale și se regăsește în contextul actual din domeniul social din România și Bulgaria, serviciile sociale fiind afectate de procese precum: globalizarea, schimbările demografice și sociale, migrația populației, criza economică și dramatica sărăcire a populației.
Toți partenerii proiectului sunt actori cheie în domeniul serviciilor sociale, iar rezultatele contribuie la dezvoltarea strategică a acestora, fiind resurse esențiale pentru propria dezvoltare, dar și asigurând îmbunătățirea calității serviciilor sociale la nivel de țară.
Valoarea finanțării obținute prin Programul Uniunii Europene ERASMUS+ pentru desfășurarea proiectului este de 78.930 EUR. Proiectul se va desfășura pentru o perioadă de doi ani, între octombrie 2016 şi octombrie 2018.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vă adresați CONCORDIA România la numărul de telefon +40 311 076981 | e-mail: silvia.misu@concordia.org.ro |www.concordia.org.ro
______________________________________

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *